//
you're reading...
EVENIMENT

Nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească!!!

dacia sau geto-dacii

Afirmația din titlu aparține lui Michael Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford, fost președinte al Conferinței șefilor de universități irlandeze și fost membru al Biroului de conducere al Conferinței Rectorilor Universităților Europene (CRE).

Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Michael Ledwith declară: Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).

Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în România, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”? În susţinerea afirmaţiei este adusă şi una dintre cele mai vechi relatări despre limba vorbită pe teritoriul României, încă înainte de Hristos.

„Colhii și dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină”

(Horațiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) – Odele, I, 20 (afirmație făcută cu aproape un secol și jumătate înaintea cuceririi unei părți din Dacia).

Detalii în video, la minutul 52:00:

 

 

Florin Deaconu

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Recent Posts

December 2013
M T W T F S S
« Nov   Jan »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
%d bloggers like this: