//
you're reading...
Uncategorized

Când PĂPUŞARUL nu mai e la modă – se supără şi dă foc SCENEI!!!

Se apropie cu paşi repezi Referendumul din 29 iulie 2012! Traian Băsescu îşi trăieşte astfel ultimele clipe ca preşedinte…sau poate nu. Plebiscitul ne va da acest răspuns în câteva zile. Cu siguranţă că „vin ai noştri, pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca proşti”! Dar de ce să nu riscăm un pic, ce am mai avea de pierdut noi, oamenii simpli?

PDL-ul „a pârjolit” ţara, ca nu cumva aceasta să mai existe după ei. Între timp USL-ul face eforturi mari să stingă focul… Care probabil ca în viitorul apropiat se va şi stinge. E normal, până la urmă… cât să mai ardă?!

Am încercat să-l privesc pe preşedintele suspendat, Traian Băsescu, cu oarecare detaşare jurnalistică. Nu ştiu dacă mi-a reuşit, nici nu are importanţă până la urmă, nimeni nu e perfect…

Cum ziceam, l-am ascultat pe Băsescu menţionând de o anumită „paiaţă de la Cotroceni”. Deşi cunosc termenul ca fiind în fapt o păpuşă sau bufon eventual mă întreb: de ce nu a spus cine este în spatele paiaţei?! Poate ca nu mai are importanţă! Dinu Patriciu e mogul bun acum, S.O. Vântul nu prea mai există, iar Voiculescu e „demodat” probabil…

Dar…există un dar, care e legat de ipocrizia lui Băsescu, păpuşarul şef al României. Nu e ruşinos ca după atâţia ani în care a tras sforile paiaţelor din Guvernele Boc şi Ungureanu, chiar şi a celor din Parlament să vii acum şi “să plângi” cu lacrimi de crocodil. Câtă falsitate! Câtă nemernicie poate avea PĂPUŞARUL?! Mai ales în condiţiile în care PĂPUŞARUL care atunci când nu mai e la modă se supără şi dă foc SCENEI!!! Ce-i drept, ne aminteşte şi de…

Florin Deaconu

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Recent Posts

July 2012
M T W T F S S
« Jun   Aug »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
%d bloggers like this: