//
archives

Archive for

Document BOMBĂ – 16,527,971 votanţi reali! Preşedintele ales cu 87% împotrivă!

După un vot zdrobitor împotriva preşedintelui suspendat, în care aproape 8 milioane de români s-au exprimat împotriva lui, Traian Băsescu ameninţă postul Antena 3 şi le solicită celor care au votat împotrivă să nu urmărească Antena 3. În cifre, mai mult de 8,4 milioane de oameni s-au prezentat la urne. Şi au optat în proporţie … Continue reading

“IA DE AICI, BĂSESCULE!”

Cităm dintr-un mesaj, din miile de mesaje apărute pe Internet, care exprimă ura poporului român faţă de cel care i-a fost PREŞEDINTE timp de 8 ani. Poate ca nu e corect ca toată ura să se îndrepte asupra acestui om, Traian Băsescu. Sunt mii de alţi români care au o vină în ceea ce priveşte … Continue reading

Când PĂPUŞARUL nu mai e la modă – se supără şi dă foc SCENEI!!!

Se apropie cu paşi repezi Referendumul din 29 iulie 2012! Traian Băsescu îşi trăieşte astfel ultimele clipe ca preşedinte…sau poate nu. Plebiscitul ne va da acest răspuns în câteva zile. Cu siguranţă că „vin ai noştri, pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca proşti”! Dar de ce să nu riscăm un pic, ce am mai … Continue reading

Victor Ponta dispus să salveze Alro Slatina!

Primul-ministru Victor Ponta: Am avut întâlniri cu reprezentanții ALRO și OLTCHIM. Cel mai important lucru este să salvăm locurile de muncă Primul ministru Victor Ponta a făcut astăzi, 19 iulie, următoarele declaraţii liniştitoare pentru slătineni şi nu numai: „Am avut, împreună cu domnul ministru Chiţoiu, două întâlniri, după ce m-am întors de la inaugurarea celor … Continue reading

Sondaj – Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu?

CEREREA DE SUSPENDARE A PREȘEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU – DOCUMENTUL

SOLICITARE privind SUSPENDAREA DIN FUNCȚIE a PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI, Traian BĂSESCU Preambul Începând cu 6 decembrie 2009, democraţia şi statul de drept au cunoscut un puternic proces de erodare, de substituire a instituţiilor statului de drept prevăzute de Constituţia României, ajungându-se ca voinţa şi acţiunea politică să fie concentrate în mod discreţionar şi neconstituţional în mâna … Continue reading

Traian Băsescu se teme al dracului de rău de PUŞCĂRIE!

Marţi, 3 iulie, trei ceasuri rele! Unu – Vasile Blaga a căzut. Doi – Roberta Anastase şi ea. Trei – urmează Băsescu! Şi el ştie. Tocmai de aceea a ieşit seara la 8:30 să se văicărească şi totodată să ameninţe. De ce? Pentru că îl paşte la propriu PUŞCĂRIA! Iată ce spunea DNA în urmă … Continue reading

Băsescu minte când spune că nu a absolvit un master în 1995 în Norvegia!

Nu o spunem noi, o dovedeşte chiar oficiosul PDL, Evenimentul Zilei, care în materialul de presă “Băsescu şi-a căutat înlocuitor în Norvegia”, din 9 noiembrie 2007, spunea: “Traian Băsescu a găsit în Norvegia şcoala de făcut preşedinţi  pentru România: exact universitatea la care el însuşi a absolvit un master în 1995.” Iată şi linkul: http://www.evz.ro/detalii/stiri/basescu-si-a-cautat-inlocuitor-in-norvegia-467388.htmlContinue reading

Recent Posts

July 2012
M T W T F S S
« Jun   Aug »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031