//
you're reading...
ACTUALITATE

Mafia ridicărilor de maşini – SFÂRŞITUL?!

Ridicarea abuzivă a autoturismelor, a se citi furtul, trebuie să ia sfârşit!

Deocamdată proiectul de lege iniţiat de deputatul Florentin Gust a trecut de Senatul României şi dacă deputaţii vor fi de acord cu proiectul atunci ştirile cu maşinile ridicate abuziv vor deveni o amintire.

În proiect se arată că ridicarea si depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate reprezintă o “măsură excepţională”, luată în cazul vehiculelor parcate într-o asemenea manieră încât să constituie un obstacol pentru circulaţie, să obtureze traficul rutier sau accesul în instituţiile publice, iar parcarea neregulamentară ar urma să se sancţioneze numai cu amendă.

Cum locuim în Olt, să amintim firmele PDL-liste care au supt şi sug bani de la proprietarii de maşini: Multiactiv Sistem Slatina, deja decedată, dar şi actuala Imobiliare Consloc Slatina!!!

Totuşi mai există şi aberaţii: În propunerea legislativă se mai prevede ca, în cazul în care, deşi parcat într-un spaţiu public amenajat, vehiculul staţionează o perioadă mai mare de 7 zile calendaristice, fără a fi mişcat, acest spaţiu sa fie considerat abuziv ocupat, vehiculul urmând a fi ridicat, transportat şi depozitat.

Florin Deaconu

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Recent Posts

April 2012
M T W T F S S
« Mar   May »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
%d bloggers like this: